Funcţionari publici rătăciţi pe drumul vinului

Mizez pe faptul că, măcar şi întâmplător, un om din politica, din administraţie, se poate întâlni cu acest text. Spre folosul românilor, într-o Românie vitivinicolă.

Pe ce mă bazez? Pe statistică. În cele 4361 de “autorităţi şi instituţii publice” avem vreo 160.000 de funcţionari. Sigur, majoritatea funcţionează (că de aia-s funcţionari) în entităţi de reglementare şi control. Foarte puţini în structuri de “construcţie”. Cel puţin pentru vin aşa stau lucrurile.

Aşadar, vreo 10-15% sunt înalţi funcţionari sau ocupă funcţii publice de conducere. Habar n-am dacă aici sunt incluse sutele de parlamentari, membrii guvernului. Probabil că da. Asta înseamnă că, într-un scenariu pesimist, dacă din 16.000 (şaisprezece mii!) de decidenţi, măcar 1%, adică 160 de persoane importante, s-ar intersecta cu rândurile de faţă, ar fi deja un pas uriaş pe drumul (vinului) cel bun.

Şi de ce ar fi atât de important?

Păi, dacă am avea peste 100 de funcţionari puternici care să înţeleagă că vinul este o resursă uriaşă, wow, ce “construcţie” am mai putea vedea în următorii ani! Da, domnilor, vinul nu este (doar) un produs agricol ci, poate (şi trebuie) să devină elementul cheie pentru noi direcţii de dezvoltare economică. Lasăm la o parte încărcătura culturală sau istorică.

Rămânem doar în zona de creare de locuri de muncă şi stabilizare demografică (în mediul rural, cu precădere) cu nota identitară actuală inclusă. Oenoturism, oenofarmacosmetice – două idei.

Pentru a ajunge de la “vorbă” la “faptă” sunt obligatorii câţiva paşi.

Acordaţi-mi îngăduinţa unui mic excurs.

În clasa a 8-a, cred, am fost desemnat să încropesc o mică dramatizare şi o punere în scenă pentru serbarea sfârşitului de an.

Chiar dacă văzusem nenumărate piese de teatru (practic, copilăria mi-am petrecut-o în triunghiul – mic, în Iaşi – teatru, filarmonică, conservator), responsabilitatea unui act artistic, fie el şi amatoricesc la acea vreme, m-a îndemnat către acţiuni pe care, chiar şi astăzi, le găsesc rezonabile.

Am vorbit la Conservator cu “D-na Dora”, muzicolog şi şefa Discotecii (nu, nu are legătură cu locul unde se dansează). Dumneaei mi-a făcut o selecţie de fragmente de piese muzicale pentru “ilustraţia” sonoră, puse în ordinea momentelor din dramatizare. Tot ea mi-a dat şi un magnetofon, luat “pe semnătură” (a semnat mama).

Am rugat două studente de la Arte Plastice să “mobileze” o pânză de aproximativ 2 x 6 m, prin pictură.

Pe un “luminist” de la teatru (cu care am împărţit multe ore de culise) l-am convins să îmi aducă trei lumini. Nici nu mai contează dacă, la sfârşit, au fost aplauze sau nu (pentru rigoarea consemnarii… au fost!).

Delegarea competenţelor a însemnat împlinirea unei sarcini. Nu m-am mai gândit la acest episod, petrecut acum 35 de ani, pâna zilele astea când m-am hotărât să mă adresez politicianului, funcţionarului.

Dacă sunteţi de acord că vinul este o resursă şi vreţi să vă implicaţi (din varii motive: credinţa în mai bine, satisfacţie profesională, ispita unui soclu, chiar nu contează), înţelegeţi că – pentru vin – nu există organisme moderne în România care să îl studieze, să contureze proiecte şi strategii. În ministere, de pildă, vinul oscilează între produs agricol (pentru care contează doar termenii de producţie, tehnologizare şi foarte vag cei de piaţă) şi produs de neasociat cu munca “serioasă” a gulerelor albe cu (foarte) puţin albastru.

Rezistenţa la schimbare, de înţeles, poate fi mare în aparatul de stat şi, în aceste condiţii, înfiinţarea unei entităţi noi, care să răspundă la întrebările reale ale pieţei, poate fi o soluţie. O agenţie, un institut, un departament, ceva.

Veţi spune că actuala structură birocratică este deja stufoasă. Aveţi dreptate! Dar ce folos avem că aceasta nu răspunde imperativelor sec. XXI?

Daca o plantă nefolositoare îţi invadează ogorul, o tai şi, (cu muncă, e adevarat!), înfiinţezi o cultură care să îţi aducă beneficii. Iată soluţia!

Să milităm, aşadar, pentru un organism care să fie capabil să strângă date corecte, să le prelucreze, să identifice oportunităţi, să facă prognoze, să comunice eficient, să sprijine edificarea unor proiecte care să aducă –în viitor- şi venituri (cum ar fi Muzeul Naţional al Viei şi Vinului), să patroneze competiţii majore (IWCB), să coordoneze participarea la expoziţiile internaţionale (Prowein, Vinexpo, s.a.), să se îngrijească de apariţia a cât mai multor titluri de literatură specializată (inclusiv traduceri în şi din română).

Un astfel de nucleu al expertizei şi excelenţei (format în termenii meritocraţiei) poate coagula energii multisectoriale, interministeriale, poate corecta erorile de percepţie despre ţara noastră (văzută în literatura internaţională ca o piaţă de vin în urma Kârgâstan-ului), ar avea puterea de a jalona noile direcţii de dezvoltare pomenite mai sus.

Asta, dragă funcţionar, înseamnă delegare.

A te face că le înţelegi şi le ştii pe toate, e impostură.

Poate că nu pare păguboasă (dimpotrivă, ar spune unii) dar, cu siguranţă, e degradantă şi obositoare.

Începe un an nou. Schimbă ceva. Ai puterea!

Dacă, peste salariu, se pot culege şi nişte aplauze sau gândurile de mulţumire, respectul din partea a zeci de mii de români, ar trebui să fie suficient. Sau nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published.